duminică, 16 iunie 2013

Îndoiala

de Lucian Olaru






„Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele”[1].
"Dumnezeu, a zis El oare, să nu mâncaţi roade din orice pom din rai?"[2].

Îndoiala[3]este unul dintre defectele raţiunii noastre rezultate în urma decăderii şi degradării naturii umane datorată păcatului; ea poate fi pozitivă – atunci când ne îndeamnă la documentare, cercetare, căutarea adevărului; dar este cu siguranţă şi negativă – atunci când ne insuflă îndoială în credinţă (căci aici nu toate lucrurile se pot cerceta pentru a se ajunge la convingere, şi de aceea multe din dogmele Bisericii noastre le acceptăm (asimilăm) prin credinţă sau încredere în spusele altora – ale Domnului Iisus şi ale sfinţilor părinţi ai Bisericii).
          Se spune despre unele persoane că au un caracter îndoielnic, adică se îndoiesc de orice afirmaţie sau faptă, sunt neîncrezători, şovăielnici, unele persoane nu sunt de încredere, nu îţi poţi pune nădejdea în astfel de persoane; sau: se pomeneşte de altcineva că are o moralitare îndoielnică, adică integritatea morală sau renumele acelei persoane sunt puse sub semnul întrebării datorită unor acuze care n-au putut fi în totalitate dovedite juridic;
          Îndoiala  poate fi o virtute,  mai mică – e adevărat, deoarece ea exprimă existenţa deja a unui început de credinţă, însă nu încă o convingere puternică. Este cazul tatălui din sfânta Evanghelie[4], care-şi avea fiul în suferinţă, robit fiind de un duh mut şi surd încă din copilărie. Prima dată tatăl a apelat la ucenicii Domnului Iisus din jenă, sau pentru că Acesta era ocupat cu alţi oameni; ştim că ucenicii Domnului au primit de la Învăţătorul lor puteri speciale de a face minuni[5], că puteau alunga demonii din oameni şi vindecau tot felul de boli[6]; cu toate acestea, ucenicii nu l-au putut ajuta pe acest tată, iar cărturarii se sfădeau între ei. Domnul Iisus vindecă pe demonizat şi descoperă secretul insuccesului apostolilor doar între „patru ochi”, cum că «Acest neam de demoni cu nimic nu poate ieşi, decât numai cu rugăciune şi cu post»[7]. Tatăl bolnavului îşi exprimă credinţa săracă, neajunsă încă la maturitate: «Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele»[8].Aşa cum vedem, îndoiala sau credinţa nesigură, şovăielnică, ne îndeamnă să ne documentăm pentru a ne înmulţi, întări şi permanentiza credinţa. Acelaşi lucru îl urmăreşte Dumnezeu prin diferite încercări pe care ni le trimite pe parcursul întregii vieţi.
          Un caz asemănător este o întâmplare din viaţa  sfântului apostol Petru. Fiind pe mare împreună cu ceilalţi ucenici, l-au întâlnit pe Domnul Iisus mergând pe apă la a patra strajă[9]din noapte; de frică s-au înspăimântat şi au strigat; Petru cere o verificare neobişnuită a identităţii lui Iisus; el ştie că dacă acel străin din noapte este chiar Învăţătorul, atunci va putea merge şi el pe apă. Gândul apostolului se materializează: la invitaţia lui Iisus iese din corabie şi merge pe apă ca pe uscat. Îndoiala este pentru moment duşmanul cel mai grozav al apostolului, căci în mintea lui se îngrămădesc mulţime de gânduri: «nu cumva visez?, poate fi acela chiar Iisus, căci noi l-am lăsat departe în urmă, la ţărmul celălalt! te pomeneşti că este o nălucire prostească! Cât de necugetat (imprudent) am putut  fi ca să cobor din barcă în apă în toiul nopţii!!!» Cu fiecare propoziţie gândită, sfântul Petru se afunda constant în mare; văzând valuri uriaşe înconjurându-l, cu frică dar disperat într-o ultimă încercare de a se salva, îşi aruncă toată nădejdea în Acela care ştia cu adevărat că a mai făcut minuni nenumărate de nimeni: “Doamne, scapă-mă!”[10] Iisus îi dă mâna şi urcă amândoi în corabie. Acest episod, şocant pentru apostolul Petru, este o minune în plus, o nouă “pietrificare” a credinţei tuturor apostolilor şi a noastră a celor de azi care am retrăit cu mintea trasformarea sufletească de la îndoiala credinţei la îndrăzneală şi curaj în credinţa în Domnul Iisus Hristos.
Atunci când un credincios păşeşte în profunzime în tainele credinţei, când credinţa lui devine mai stabilă şi mai puternică, o ispită (încercare) din partea vrăjmaşului este inevitabilă, el încercând prin orice mijloace să strecoare (fără ca să ne dăm seama) îndoiala în suflet, iar apoi căderea în păcat.
De acelaşi necaz, îndoiala, sufereau şi evreii în pustie; după ce au băut apă din piatră seacă şi uscată, au pus sub semnul întrebării puterea Lui: "Va putea, oare, Dumnezeu să gătească masă în pustiu?  - Pentru că a lovit piatra şi au curs ape şi pâraiele s-au umplut de apă. Oare, va putea da şi pâine, sau va putea întinde masă poporului Său?[11]Îndoiala aceasta faţă de Providenţa Creatorului este o ispitire de la cel rău, care urmăreşte să semene neghină în sufletele oamenilor; clătinarea în credinţă este omenească, este de înţeles, dar perseverarea în ea este diavolească, ea poate duce chiar la îndoială în existenţa diavolului sau îndoială chiar în existenţa lui Dumnezeu. Se spune că cea mai mare viclenie a celui rău este să îl facă pe om să se îndoiască de existenţa diavolului, caz în care omul lasă armele jos, nu se mai luptă în nici un fel cu duşmanul, devenind astfel o captură (victimă) sigură.
          Adeseori se întâmplă ca noi să promitem lui Dumnezeu înaintea preotului la spovedanie că ne vom face oameni de treabă, că vom rupe zápisul[12]cel vechi cu veliar cel înşelător, – în general – că ne vom îndrepta şi ne vom îndepărta de la relele făcute până acum. Această hotărâre a noastră este de obicei sinceră şi spontană, la invitaţia duhovnicului nostru: «Îţi pare rău de păcate? Făgăduieşti să te îndrepţi?». Ar fi foarte bine să putem răspunde afirmativ şi convingător pentru noi înşine la aceste întrebări. Cu toate acestea, în viaţa de zi cu zi suntem adeseori tentaţi de lucruri sau de oameni să călcăm aceste promisiuni şi să recidivăm în greşelile obişnuite de până acum. La început vine îndoiala,[13] când în mintea noastră are loc un mic război nevăzut de cei din jur: oare e chiar aşa de rău? Parcă nu ar fi o greşală aşa mare pentru că toţi fac la fel; aşa merge treaba, aşa sunt vremurile de acum; nu se poate cum am gândit atunci , nu am fost realist; acea hotărâre este doar idealul şi nu este rezonabilă!!!  În acest fel omul se îndoieşte de promisiunile lui, de Legea lui Dumnezeu, pune la îndoială răutatea păcatului şi legitimitatea preotului duhovnic de a sfătui spre bine ca mesager din partea lui Dumnezeu. Iar dacă nu este sufleteşte suficient de legat de Dumnezeu, omul sfârşeşte uitându-L şi nesocotindu-I poruncile.
          Pentru a ni-L ţine pe Dumnezeu aproape, pe lângă rugăciune, avem nevoie să ne înarmăm cu hotărârea împotriva păcatului şi împotriva răului; în lupta noastră trebuie să ne asigurăm că suntem de partea lui Dumnezeu[14]. Îndoialade orice fel din suflet trebuie scoasă afară şi înlocuită imediat cu îndrăzneala, curajul şi credinţa. Adeseori Dumnezeu ne creditează necondiţionat – are încredere constantă în noi, – deşi nu merităm pentru că de nenumărate ori L-am înşelat, L-am trădat sau chiar L-am negat conştient sau inconştient. De ce Îl privim pe Dumnezeu cu atâta suspiciune? De ce punem la îndoială vorbele Lui cele veşnice[15]? De ce avem impresia că El nu ştie, nu vede, nu cunoaşte ce gândim, ce vorbim, ce facem? De ce nu Îl luăm pe Dumnezeu în serios???
          Dragi credincioşi, în relaţiile noastre cu Dumnezeu trebuie să fim totdeauna fără îndoială faţă de existenţa lui Dumnezeu sau faţă de bunătatea Lui, să avem în El credinţă tare şi nădejde plină, fără nici o urmă de îndoială în purtarea Lui de grijă pentru omenire. Siguranţa zilei de mâine ne-o oferă  numai Dumnezeu, garanţie depusă acum două milenii prin Jertfa de pe Golgota.



[1] Marcu 9, 24.
[2] ­Facere 3, 1: «Şarpele însă era cel mai şiret dintre toate fiarele de pe pământ, pe care le făcuse Domnul Dumnezeu. Şi a zis şarpele către femeie».
[3] Îndoială = dubiu, incertitudine, neîncredere, nesiguranță, rezervă, scepticism, șovăială, șovăire, ezitare,  îndoire, necredință, aporie; Bănuĭală, presupunere, a sta la îndoială, a fi nehotărît, a nu ști ce să faci; A cădea la îndoială= a începe să se îndoiască de ceva, a fi nesigur;  La http://dexonline.ro/definitie/îndoială .
[4] Marcu 9, 14-29.
[5] Matei 10, 8: «Tămăduiţi pe cei neputincioşi, înviaţi pe cei morţi, curăţiţi pe cei leproşi, pe demoni scoateţi-i; în dar aţi luat, în dar să daţi». Marcu 6, 7: «… şi le-a dat putere asupra duhurilor necurate».
[6] Marcu 6, 13: «Şi scoteau mulţi demoni şi ungeau cu untdelemn pe mulţi bolnavi şi-i vindecau»; Marcu 16, 18: «Şerpi vor lua în mână şi chiar ceva dătător de moarte de vor bea nu-i va vătăma, peste cei bolnavi îşi vor pune mâinile şi se vor face sănătoşi».
[7] Marcu 9, 29.
[8] Marcu 9, 24.
[9] Fiecare dintre cele patru unități de timp în care se împărțea noaptea (potrivit cu schimbarea străjerilor); interval de timp cât făcea de strajă un ostaș;  la http://dexonline.ro/definitie/straja.
[10] Matei 14, 30.
[11] Psalmul 77, 22-24.
[12] Zápis = document, dovadă scrisă, act (de vânzare sau cumpărare), înscris. La http://dexonline.ro/definitie/zapis .
[13] Dubiu, îndoială, nesiguranţă, neîncredere, incertitudine, rezervă, şovăială; La Maria Păun, Dicţionar integral de sinonime, Ed. Saeculum vizual, Bucureşti, 2007,  p. 128, dubiu.
[14] Nu mă rog ca Dumnezeu să fie de partea mea. Rugăciunea mea este ca eu să fiu de partea Lui”, Abraham Lincoln, la Gurie Giorgiu şi Cristian Tia, Despre mântuirea sufletului în era post-industrială, Ed. Info, Craiova, 2001, p 106.
[15] Marcu 13, 31: «Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece».



vineri, 14 iunie 2013

Cristianofobia ( frica de creştini, ura față de creștini )


[ Sf. Iustin Martirul şi Filosoful ( sec. II ) ;  Rupert Shortt ( sec. XXI )]

 de Pr. Prof. Ion Ciungu




“ Aceasta  văporuncesc:   Să vă iubiţi unul pe altul. Dacă vă urăşte pe voi lumea, să ştiţi că pe Mine mai întâi decât pe voi M-a urât…“ ( Ioan 15, 17-20)





          Frica, aversiunea, ura faţă de prezenţa persoanei lui Christos a manifestat-o mai întâi elita iudeilor, adică marii preoţi şi fariseii. Ei conving sanhedrinul ( sinedriul ), adică Consiliul Suprem Iudaic să-L ucidă pe Iisus. Motivul afirmat de ei a fost unul politic-naţional : “ Dacă-L lăsăm aşa toţi vor crede în El şi vor veni romanii şi ne vor lua şi ţara şi neamul.” ( Ioan 11, 47-53 )

          Prin stilul Său nou de gândire şi lucrare, Iisus spărsese tiparele sterile  de înţelegere şi activitate religioasă ale iudeilor, deschizând spiritului uman drumul spre Tatăl nostru Ceresc. ( Ioan 5, 16-23 )

          Iudeii pierduseră legătura cu Tatăl Ceresc şi aveau ca ideal doar “ ţara şi neamul.”



         

Mai târziu, urmaşii lui Christos, creştinii consecvenţi pe gândirea şi lucrarea Lui, vor intra în conflict cu diferite elite naţional-religioase şi vor fi persecutaţi şi omorâţi.

Iustin Filosoful este unul dintre creştinii de acest fel, cinstit ca sfânt pe data de 1 iunie.

Iustin devenise creştin cam pe la vârsta de 30 de ani. De pe poziţia sa de filosof el a demonstrat superioritatea credinţei creştine şi a apărat nevinovăţia creştinilor persecutaţi şi omorâţi pe nedrept de politica imperială romană.
Apologet creştin de limbă greacă, Iustin şi-a încununat activitatea prin moarte martirică la Roma, în anul 165 d. Hr., în timpul împăratului , filosof stoic, Marcu Aureliu.
Prin Sfântul Iustin, Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne îndeamnă să apărăm pe cei care poartă numele Lui, adică numele de creştin. ( De la Christus s-a format cuvântul christianus,  în limba latină. La români christianus s-a transformat , cu vremea, probabil,  în cristian, cristin, crestin, creştin).






A. Din viaţa şi opera lui Iustin

Iustin s-a născut  „ pe la începutul secolului II ”, în Palestina, într-o familie de „ păgâni, probabil de origine latină ”[1],  primind  educaţie greacă.”[2]
„ Educat în păgânism, a avut întotdeauna dorinţa de a afla adevărul. De aceea a trecut prin şcolile filosofice din acel timp. La început a ascultat un stoic, apoi un peripatetic, un pitagorician şi în fine un platonic. Într-o zi pe când se plimba pe ţărmul mării, întâlni un bătrân care îi arătă că Filosofia nu poate da omului o cunoştinţă adevărată  despre Dumnezeu, suflet şi lume, şi deci nu poate să-l facă fericit , ci pentru a ajunge la acest scop, trebuie să se adreseze Profeţilor. Urmând sfatul bătrânului, Iustin se converteşte la creştinism, lucru pentru care era pregătit văzând purtarea creştinilor, mai ales în faţa morţii şi a prigoanei. Făcut creştin în jurul anului 130, Iustin a început să răspândească creştinismul, folosindu-se de prestigiul profesiunii şi mantiei sale de filosof, învăţând doctrina lui Cristos, prezentând-o ca pe cea mai înaltă şi mai sigură filosofie. Astfel, după 135 îl întâlnim la Efes, unde discuta cu elevul Trifon, apoi la Roma, de două ori, unde întemeiază o şcoală filosofică, având ca învăţăcel pe Tatian, iar ca duşman pe Crescente, filosof cinic, cu care a avut mai multe discuţii. Denunţat ca şi creştin, este omorât împreună cu alţi şase tovarăşi, sub prefectul Iunius Rusticus ( 163- 167 ). Actele martiriului lor se păstrează şi azi. ”[3]

Din scrierile autentice păstrate de la Iustin amintesc aici Apologia I-a, adresată împăratului roman Antoninus Pius, lui Marcu Aureliu, lui Lucius Verus, Senatului şi Poporului Roman.
            În Prolog spune că nu se cade ca împăraţii filosofi să-i condamne pe creştini după spusele vulgului.”
          „În partea întâia combate acuzele aduse împotriva creştinilor. Creştinii nu sunt atei, cu toate că nu adoră zeii, nici imorali, nici nu urăsc patria, pentru că nu adoră zeii săi, care nu sunt altceva decât oameni sau chipuri făcute de mână omenească; ei sunt cei mai buni cetăţeni ai patriei, prin învăţăturile lor.”  Apoi, în partea a doua
 „ expune învăţătura şi cultul ” creştinilor.
          „La sfârşit face apel către împăraţi să nu mai condamne oameni nevinovaţi, aducând în acest scop rescriptul lui Adrian către Minnucius Fundanus în care se cer probe de la acuzatorii creştinilor.” ( după Pr. prof.dr. Ioan M. Bota )







            B. Cartea Cristianophobia” a lui Rupert Shortt


Apologet al creştinilor de azi apare Rupert Shortt.

Redau, în traducere din engleză, prezentarea cărţii, făcută de Father John Flynn, LC , pe site –ul Zenit.org[4]


Două Sute de Milioane de Creştini sub Ameninţare

O Nouă Carte Descrie Persecuţia


ROMA, 23 NOV, 2012 ( Zenit.org ). – Mai mulţi creştini sunt sub ameninţare decât orice alt grup de credinţă, cam două sute de milioane, potrivit unei cărţi recente publicată de jurnalistul Rupert Shortt.
         
Shortt, redactor religios la Suplimentul Literar Times şi autor al mai multor cărţi despre subiecte religioase, şi-a publicat recent ultima sa carte,  Cristianophobia” ( Random House ).
         
Chiar înainte de atacurile de la 11 septembrie, multe comunităţi creştine au fost confruntate cu probleme severe de intoleranţă, a notat el în introducerea cărţii, iar în ultimul deceniu problema s-a înrăutăţit dramatic.

“Aceasta ar trebui să fie o chestiune majoră de politică externă pentru guverne dintr-o arie vastă a lumii ” ,  a afirmat el.

Shortt a adus în atenţie multele dificultăţi întâmpinate de creştini într-un mare număr de ţări cu majoritate mahomedană. Cei care se convertesc la Creştinism în astfel de ţări se confruntă cu pedepse aspre şi există de asemenea riscul ca Bisericile Creştine să dispară din ţările lor de origine biblică din Orientul Mijlociu, observă el.

El a citat un studiu din 2008 realizat de Freedom House care demonstrează că în timp ce există într-adevăr unele ţări mahomedane libere din punct de vedere religios, de exemplu Senegal, ele sunt doar excepţia.

“ Este e probelmă cu Islamul sau aşa ceva ? ” a întrebat el. Există elemente ale Islamului care într-adevăr justifică violenţa, dar el de asemenea a judecat că citarea selectivă din Coran nu dovedeşte mare lucru.

E adevărat, totuşi, continuă el, că dreptul de a critica credinţa dominantă este mai limitat decât în Creştinism. De asemenea, Islamul nu s-a dezvoltat, cum s-a dezvoltat Creştinismul,  devenind mai critic de sine şi mai tolerant.

Cartea lui, a specificat Shortt, nu este bazată pe o premisă a unei presupuse ciocniri a civilizaţiilor, iar el nu a fost lipsit de critică la adresa insuficienţelor din trecut ale Creştinismului.

Credinţa, a evidenţiat el, a mobilizat milioane de oameni să lucreze pentru democraţie şi să sprijine drepturile umane, precum şi lucrarea pentru uşurarea suferinţei umane. Ea, de asemenea, însă, a jucat un rol în războaiele şi conflictele civile.

Primăvara Arabă

Egiptul este una din ţările examinate de Shortt şi el a evidenţiat faptul că  demiterea ( căderea ) fostului preşedinte Hosni Mubarak  nu a adus nicio uşurare dificultăţilor întâmpinate de creştini.

După documentarea unui mare număr de cazuri de persecuţie în anii anteriori Primăverii Arabe, Shortt a continuat să descrie diferite episoade de fapte anti-creştine care au urmat răsturnării guvernului din Egipt.

În alt capitol Shortt a privit la situaţia din Irak, spunând că puţine populaţii creştine au suferit aşa de acut ca cea din Irak în anii recenţi. Dificultăţile au dus la un exod al creştinilor, al căror număr în Irak a ajuns de la aproximativ 1,2 milioane la mai puţin de 200.000.

Ar fi greşit să credem că regimul lui Saddam Husein i-a protejat pe creştini, argumentă el, căci creştinii au suferit dislocare şi discriminare în deceniile trecute. Situaţia s-a înrăutăţit, totuşi, dramatic după invazia americană din 2003 prin faptul că atât clerul cât şi credincioşii creştini au devenit ţinta extremiştilor.

Până la începutul anului 2011 nu mai puţin de şaizeci şi trei de biserici fuseseră bombardate sau invadate din 2003.

Mulţi din Vest nu sunt la curent cu bogata istorie a Creştinismului în regiune, comentă Shortt. Timp de multe secole Irakul a avut o comunitate creştină înfloritoare cu o viaţă culturală bogată şi un număr mare de biserici şi mânăstiri, dar perspectivele sunt acum foarte întunecate pentru creştini.

Autoritate

Turcia, Pakistan, Nigeria şi Indonezia sunt alte ţări la care se face referinţă în carte, dar Shortt de asemenea  a privit şi la alte naţiuni cu majoritate nemahomedană.
El a consemnat multele fapte de persecuţie întâmpinate de creştini în India precum şi asprele restricţii guvernamentale din China.
         
          Shortt de asemenea a examinat pe scurt alte câteva ţări ca, de exemplu, Cuba şi Venezuela. În legătură cu Cuba el a notat că o asemănare între guvernele mahomedane şi comunism este negarea surselor alternative de autoritate.
         
          Situaţia creştinilor s-a îmbunătăţit în anii recenţi, a recunoscut el, dar Cuba încă nu poate fi clasificată ca o societate deschisă.

          Shortt a argumentat în concluziile lui că nedreptăţile comise împotriva creştinilor sunt raportate insuficient. În parte, a spus el, aceasta se datorează unei înţelepciuni convenţionale care consideră religia ca o cauză mai mare de conflict decât alţi factori.

          Întrucât mulţi susţin că religia este o sursă iraţională de comportament violent, simpatia pentru situaţia grea a credincioşilor este reţinută. Shortt de asemenea a judecat că în unele foste colonii ale naţiunilor vestice Creştinismul este văzut de unii a fi o ramificaţie a puterii imperiale iar creştinii din ţări ca Pakistanul sunt văzuţi ca un fel de anomalie.

          Shortt a încheiat pe un ton moderat optimist, exprimând speranţa că după cum a evoluat Creştinismul tot aşa va evolua  şi Islamul. În ce măsură se va întâmpla aceasta este greu de spus, a recunoscut el, dar a încheiat afirmând virtutea speranţei. Este o virtute de care mulţi creştini vor avea nevoie în doze mari pe măsură ce ei continuă să întâmpine circumstanţe foarte dificile.


[1] Pr. Prof. dr. Ioan G. Coman,  Sfântul Iustin Martirul şi Filozoful, în PATROLOGIE,  Sfânta Mânăstire Dervent, 1999, p. 43.
[2] Justin Martyr, From Wikipedia, the free encyclopedia, Life, http://en.wikipedia.org/wiki/Justin_Martyr
[3] Pr. Prof. dr. Ioan M. Bota, Iustin Filosoful, în PATROLOGIA, Cartea de Editură Viaţa Creştină, Cluj-Napoca, 2002, p. 59. vezi şi http://www.crestinortodox.ro/calendar-ortodox/sfantul-iustin-martirul-filosoful-119508.html

[4]   Father John Flynn, LC ,  Two Hundred Million Christians Under Threat, New Book Describes Persecution