marți, 16 august 2011

Suferinţa

de Lucian OLARU



Luaţi, fraţilor, pildă de suferinţă şi de îndelungă răbdare pe proorocii care au grăit în numele Domnului. Iată, noi fericim pe cei ce au răbdat: aţi auzit de răbdarea lui Iov şi aţi văzut sfârşitul hărăzit lui de Domnul; că mult-milostiv este Domnul şi îndurător.(Iacob 5, 10-11)
“Depărtat-ai de la mine pe prieten şi pe vecin şi pe cunoscuţii mei de la suferinţă” (Psalmi 87, 18).
Vorbind despre bolile şi slăbiciunile trupului nostru, un teolog francez scrie aşa: „Sănătatea constituie chiar un rău dacă contribuie să-l facă pe om indiferent faţă de mântuirea sa, dacă-l ţine departe de Dumnezeu, dându-i impresia iluzorie că-şi este suficient lui însuşi, şi îl situează într-o falsă simţire de bunăstare, conferindu-i acea putere după trup care slăbeşte, în locul slăbiciunii în care Dumnezeu se descopere (II Corinteni 12, 9) şi care constituie adevărata putere (II Corinteni 12, 10)”.[1] În acest sens, sfântul Grigorie de Nazianz ne cere „să ştim să dispreţuim o sănătate stupidă care duce la păcat”.[2]
Suferinţa este provocată de boli, afecte sau de orice altceva; ea poate fi bună (pozitivă, ziditoare de suflet, întărind credinţa, maturizând şi sensibilizând sufletul) sau poate fi rea (negativă, distrugătoare de suflet, mergând până la nebunie, trăgând sufletul spre deznădejde prin lucrarea diavolului); iată ce spune părintele Jean-Claude Larchet despre boală: „ea este în sine un rău în măsura în care apare ca o urmare a păcatului lui Adam şi ca un efect al lucrării demonice, în lumea căzută, o negare a ordinii voite de Dumnezeu atunci când a creat lumea şi pe om; ... boala este un rău numai în planul naturii fizice a trupului. Dacă omul nu se lasă cu totul pradă ei, ea nu poate să-i atingă sufletul, deci nici să afecteze fiinţa sa esenţială, natura sa spirituală”.[3] Sfântul Ioan Hrisostom spune că „există un rău care nu este un rău deşi poartă acest nume: cum este boala ... şi celelalte lucruri de acest fel. Dacă ele ar fi într-adevăr răul, n-ar fi putut deveni pentru noi începutul unei mulţimi de bunătăţi.”[4] Sfântul Grigorie de Nazianz ne încurajează „să nu admirăm orice fel de sănătate şi să nu detestăm orice boală.”[5]
Boala şi suferinţa „manifestă mizeria omenirii despărţite de Dumnezeu, ... distrug iluziile de plenitudine şi de autosuficienţă pe care omul le putea avea înainte, inspirate fiind de o sănătate pe care el o credea durabilă. Ele îi arată sărăcia şi chiar goliciunea sa ontologice şi-l fac să-şi aducă aminte că este ţătână”.[6] Sfântul Ioan Scărarul notează că „boala are uneori scopul de a ne smeri duhul”;[7] trufia se tămăduieşte prin suferinţă: „pentru binele nostru suntem expuşi bolilor ... căci trufia zămislită în noi prin delăsare îşi află un leac în această slăbiciune şi în aceste suferinţe.”[8]
Vorbind despre scopul şi importanţa suferinţei, sfântul Ioan Casian zice că durerea care însoţeşte boala este ca şi aceea pe care o simţi când ţi se aplică unele leacuri: ea nu este un rău decât din punct de vedere subiectiv; obiectiv, ea contribuie la binele celui pe care-l afectează[9]; Sfântul Ioan Hrisostom observă că „durerea ne este impusă din pricina păcatului şi tot durerea ne slobozeşte de păcat ... Păcatul dă naştere durerii şi durerea omoară păcatul”.[10]
În concluzie vom spune că bolile cu suferinţele ei, împreună cu celelalte necazuri, apar ca o condiţie a dobândirii virtuţilor şi a vieţii virtuoase”[11], iar răbdarea lor cu pace şi fără cârtire dovedeşte o inimă care iubeşte pe Dumnezeu şi aşteaptă cu răbdare întoarcerea la viaţa fericită în ceruri. Cuviosul Isaac Sirul ne învaţă că bolile „le aduce Dumnezeu pentru sănătatea sufletului”[12].
O descompunere spirituală este o goană nefirească după plăcere şi, în acelaşi timp, o fugă „nestăpânită” de durere, de tot ceea ce goneşte o plăcere (durerea, foamea, setea, boala, toate gonesc dorinţa de plăceri); trebuie să răbdăm necazurile (durerile) fără cârtire; trebuinţele trupului când sunt satisfăcute pricinuiesc plăcere, iar când nu sunt satisfăcute pricinuiesc durere;[13] căutarea plăcerii în ea însăşi, satisfacerea trebuinţelor trupeşti mai mult decât este necesar este începutul multor păcate care vin unele după altele; ... când plăcerea devine ţinta şi scop final al existenţei pământeşti atunci uşor ajungem la decepţii puternice şi multă suferinţă, întrucât ne îndepărtăm de Dumnezeu şi nici nu găsim plăcerea mult aşteptată: „Satisfacerea de mai multe ori repetată a unor plăceri prezente va aduce un lanţ continuu de dureri viitoare”.[14] Deasemenea, pe măsură ce omul iubeşte mai mult satisfacerea plăcerii, doreşte să fugă de orice durere, chiar cu riscul de a trece cu vederea viitorul durabil, veşnic, de dragul clipei prezente (a plăcerii).


[1] Jean-Claude Larchet, Teologia bolii, ed. „Oastea Domnului”, Sibiu, 1997, p 56.
[2] Sfântul Grigorie de Nazianz, Cuvântări, XIV, 34, apud Jean-Claude Larchet, Teologia bolii, ed. „Oastea Domnului”, Sibiu, 1997, p 56.
[3] Jean-Claude Larchet, Teologia bolii, ed. „Oastea Domnului”, Sibiu, 1997, p 56.
[4] Sfântul Ioan Hrisostom, Omilii despre Pocăinţă, VII, 6, apud Jean-Claude Larchet, Teologia bolii, ed. „Oastea Domnului”, Sibiu, 1997, p 57.
[5] Jean-Claude Larchet, Teologia bolii, ed. „Oastea Domnului”, Sibiu, 1997, p 56.
[6] Jean-Claude Larchet, Teologia bolii, ed. „Oastea Domnului”, Sibiu, 1997, p 59.
[7] Jean-Claude Larchet, Teologia bolii, ed. „Oastea Domnului”, Sibiu, 1997, p 59.
[8] Sfântul Ioan Hrisostom, Omilii despre Ana, I, 2, apud Jean-Claude Larchet, Teologia bolii, ed. „Oastea Domnului”, Sibiu, 1997, p 59.
[9] Sfântul Ioan Casian apud Jean-Claude Larchet, Teologia bolii, ed. „Oastea Domnului”, Sibiu, 1997, p 62.
[10] Sfântul Ioan Hrisostom, Predici despre pocăinţă, apud Jean-Claude Larchet, Teologia bolii, ed. „Oastea Domnului”, Sibiu, 1997, p 65.
[11] Jean-Claude Larchet, Teologia bolii, ed. „Oastea Domnului”, Sibiu, 1997, p 67.
[12] Cuviosul Isaac Sirul, apud Georgios Mantzaridis, Morala creştină, vol II, ed. Bizantină, Bucureşti, 2006, p 489.
[13] Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloaie, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol II, EIBM al BOR, Bucureşti, 1997, p 48.
[14] Idem.

marți, 9 august 2011

DESPRE MAICA DOMNULUI XI

 de pr. prof. Ion CIUNGU




16.       Ce puncte de vedere găsim în religiile necreştine de azi despre Maica Domnului ?












Nr.
crt.
Religia
Punctul de vedere
1.
Iudaismul, religia evreilor
(se presupune că sunt 14 milioane de evrei în lume)[1]
Iisus nu este Mesia, nu este Dumnezeu şi  nu a fost răstignit, ci spânzurat.  Fecioara Maria, soţia lui Iosif, a fost violată de vecinul său Yohann, în lipsa soţului de acasă, în timp ce era în perioada ciclului menstrual. Astfel, Iisus este fiul Mariei cea adulteră şi impură... După cartea lor sfântă Talmud, Toledoth Yeshuh, editată in 1984 de Editura Berg Int., sub titlul ,,L ‘Evangile du ghetto’’.[2]

2.
Islamismul, cu 1,5 miliarde de adepţi[3]
Iisus, numit Isa în arabă, este unul dintre cei mai iubiţi şi mai importanţi profeţi şi Mesia. Totuşi Iisus nu e divin.
 Coranul, cartea lor sfântă,  “spune că Iisus a fost rezultatul unei naşteri virgine. Cea mai detaliată relatare despre vestirea şi naşterea lui Iisus este oferită de Sura 3 şi 19 din Coran, unde e scris că Dumnezeu a trimis un înger să-i vestească Mariei că ea ar putea în scurt timp să se aştepte să nască un fiu, în ciuda faptului că e virgină.”  Maria, mama lui Iisus, este menţionată în Coran mai mult decât în întreg Noul Testament. Ea se bucură de o poziţie deosebit de distinsă şi de onorată între femeile din Coran. Un capitol din Coran este intitulat Maryam ( Maria ), care este singurul capitol din Coran numit după o femeie... [4]




       Din Toledoth Yeshuh , probabil,  ideile de blasfemie au fost preluate de unii derbedei şi atei. De ex., de activiştii care făceau reeducarea în închisorile comuniste:

         “Fecioara Maria de asemenea era tratată drept o femeie de moravuri uşoare care ar fi meritat nu să fie sanctificată ci trimisă la închisoare pentru adulter[5]


Altă mărturie:



“ Iată şi ritualul blasfemiator la adresa Naşterii Domnului, organizat de Ţurcanu:
       « -  Azi e Crăciunul. Bine…Să-l sărbătorim şi noi cum se cuvine!... Hei tu, acela, dezbrăcarea! A ordonat el unui tânăr.
         Acela, tremurând, s-a dezbrăcat şi era tot trupul lui vânăt şi însângerat.
         -  Tu eşti fecioara cea prea…, a zis Genu. Aşază-te în poziţie de născătoare! N-ai mai fătat tu până acum, dar acum ai s-o faci şi pe asta!
        Tânărul s-a aşezat pe duşumea. (…)
          -  Iar tu ( şi arătă spre altul ) eşti preasfântul Iosif. Vom demonstra acum cum s-a putut zămisli Fiul lui Dumnezeu, dracu să-l ia. Deci, fă Marie pune fundul la bătaie!... Actul s-a săvârşit. Genu a continuat:
           -  Mai trebuie şi îngeri imaculaţi, boi şi măgari, ca să fie legenda verosimilă. Toţi la pielea goală. Vreau o orgie, bă, cum nu s-a mai văzut. Eu, dumnezeu, o ordon ca atotputernic!... Apoi să treceţi pe rând să vă cuminecaţi.  …dacă nu ajunge, avem tineta plină! Atenţie, dumnezeu e de faţă, totul să se petreacă după voia mea şi toţi să-mi cântaţi osanale. Executarea! A ordonat Ţurcanu. Şi a început un ritual dement.»”[6]


[ În ziua de Paşti, 04. aprilie 2010, într-un scurt interviu la Radio România Actualităţi, luat de reporterul Alexandru Rusu actriţei Maia Morgenstern, de origine iudaică, care a jucat rolul Fecioarei Maria în filmul Patimile lui Hristos, întrebată dacă rolul i-a schimbat cumva viaţa, actriţa a răspuns că unii au felicitat-o, iar alţii au insultat-o, ameninţat-o şi boicotat-o.  „În interviuri ea a apărat şi apără filmul Patimile împotriva alegaţiilor de antisemitism, spunând că marele preot Caiafa este zugrăvit nu ca reprezentant al poporului evreu, ci ca lider al instituţiei, adăugând că « Autorităţile de-a lungul istoriei au persecutat şi persecută indivizi cu idei revoluţionare » “[7]    „…ea îşi foloseşte moştenirea pentru a răspândi mesaj de pace în « Patimile »”[8] ]

      17.    Ce ştim despre unele rugăciuni către Maica Domnului ?

Nr.crt

Numele rugăciunii
       
                Date dspre ea



1.

Acatistul


„(Greacă akathistosa  privativ, kathizo “a şedea”; adică neşezând; stând în picioare)”. Acest imn este parţial citit, parţial cântat, stând în picioare, neşezând.)”

Imnul propriu zis cuprinde douăzeci şi patru de strofe
( icoase)…
„Aceste strofe sunt alternativ mai lungi şi mai scurte, iar literele lor iniţiale formează alfabetul grec.”
Autorul ?  Nu se poate stabili precis. Imnul a fost atribuit atât lui Sergiu, patriarh al Constantinopolui, cât şi lui Georgios Pisides, diacon, arhivar şi sacristan la catedrala Sfânta Sofia.

„Potrivit informaţiei din cartea de cult numită Triod, în anul 626 pe timpul împăratului Heraclius, Constantinopolul a fost atacat de perşi şi sciţi, dar a fost salvat prin intervenţia Maicii Domnului. Un uragan pornit brusc a dispersat flota inamicului, aruncând vasele pe ţărmul de lângă biserica mare a Născătoarei de Dumnezeu de la Vlaherne. Oamenii au petrecut toată noaptea aceea mulţumindu-i pentru eliberarea neaşteptată. Atunci a fost compus acest imn, sau cel puţin condacul, care face aluzie la „Împărăteasa nebiruită”.
 „Ţie, Mama lui Dumnezeu, Împărăteasă nebiruită, într-adevăr Eu, Cetatea ta, eliberată de rele, îţi ofer mulţumiri pentru biruinţele obţinute; dar într-adevăr tu , prin puterea ta nebiruită, eliberează-mă de orice fel de pericol; ca să strig ţie,  Bucură-te, Mireasă fecioară!” [9]


2.

Cuvine-se cu adevărat

    (Axion estin)


“Cuvine-se cu adevărat să te fericim Născătoare de Dumnezeu, cea pururea  fericită şi prea nevinovată şi Maica Dumnezeului nostru.
Ceea ce eşti mai cinstită decât heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât serafimii. Care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul L-ai născut. Pe tine cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu te mărim.”
       A doua parte a imnului, care începe cu cuvintele, „Ceea ce eşti mai cinstită decât heruvimii…”  este partea mai veche a acestui imn…şi este atribuită Sfântului Cosma Imnograful
( + 773 )..
       Introducerea, „Cuvine-se cu adevărat…” a fost , potrivit tradiţiei, revelată de Arhanghelul Gavriil unui călugăr din Muntele Athos.[10]

3.

Paraclisul


Paraclis= invocare, implorare

Paraclisul Mic cântat în timpul celei mai mari părţi a anului, a fost compus de Theosterictus Călugărul,  în secolul IX.
Paraclisul Mare a fost compus de împăratul Theodor I Ducas  Lascaris în sec. XIII. [11]

4.

     Ave Maria

(Născătoare de Dumnezeu)


“De fapt, există prea puţine semne sau niciunul despre Ave Maria ca formulă devoţională acceptată înainte de aproximativ anul 1050.”[12]

 Áve María, grátia pléna, Dóminus técum. Benedícta tu in muliéribus, et benedíctus frúctus véntris túi, Iésus.
Sáncta María, Máter Déi, óra pro nóbis peccatóribus, nunc et in hóra mórtis nóstrae. Ámen. “[13]

“Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, bucură-te ceea ce eşti plină de har, Marie, Domnul este cu tine, binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul pântecelui tău, că ai născut nouă pe Hristos, Mântuitorul sufletelor noastre. Preasfântă Marie, Maica lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi păcătoşii acum şi în ora morţii noastre! Amin.”



5.


Angelus


Prima documentaţie scrisă despre această slujbă este de la călugărul franciscan italian Sinigardi di Arezzo (mort în 1282 )
Începe cu cuvintele: “Angelus Domini nuntiavit Mariæ … ”, adică, Îngerul Domnului a vestit Mariei..”[14]
6.
Salve Regina
 Compusă cel mai probabil de Hermann de Reichenau, sec. XI.
Salut, Regină, Mamă a milostivirii, viaţa noastră, mângâierea noastră, speranţa noastră, salut!
Copiii Evei exilaţi (pe pământ ) strigăm către tine…”[15]

7.

      Rozariul
.

Rosariu=  coroană de trandafiri

„…când erezia albigenzilor devasta regiunea Toulouse, Sf. Dominic cu stăruinţă a implorat ajutorul Stăpânei noastre şi a fost instruit de ea, spune tradiţia, să predice Rosariul printre oameni ca antidot faţă de erezie şi de păcat.”[16]

Acest buchet de rugăciuni “este alcătuit din secvenţe repetate de Tatăl nostru, urmate de zece rugăciuni Născătoare de Dumnezeu… meditaţii asupra unuia din Misterele  Rozarului, care sunt evenimente din vieţile lui Iisus Hristos şi a Mamei Sale, Binecuvântata Fecioară Maria…[17]
“Potrivit tradiţiei, rozariul a fost dat Sfântului Dominic într-o apariţie a Binecuvântatei Fecioare Maria în anul 1214 în biserica din Prouille.”[18]
8.
Psaltirea Maicii Domnului
Autor Sf. Dimitrie al Rostovului ( sec. XVII ).
Psalm 1 : „ Fericit bărbatul care iubeşte numele tău Marie…”[19]



[1] Major Religions of the World Ranked by Number of Adherents, http://www.adherents.com/Religions_By_Adherents.html
[2] Radu Negrescu Şuţu, DIALOGUL TEOLOGILOR   II,   revista LUMEA, anul XIII, nr. 11, 2006, p. 30-31. şi
Judaism's view of Jesus, From Wikipedia, the free encyclopedia, http://en.wikipedia.org/wiki/Judaism's_view_of_Jesus#Judaism.27s_worldview_and_Jesus
[3] Major Religions of the World Ranked by Number of Adherents,, ibidem.
[4]    Mary (mother of Jesus), From Wikipedia, the free encyclopedia,    , Virgin birth of Jesus in the Qur'an, şi   Mary in the Qur'an
[5]Dumitru Bacu, Piteşti – centru de reeducare studenţească, Ed. Atlantida, Bucureşti, 1991, p. 53, apud  teolog Vasilică MILITARU, Biserica din temniţă, mărturisire şi jertfă creştină în închisorile comuniste, România 1948-1964, Bacău: Vicovia, 2008, p. 111.
[6] Ioan Ianolide, Întoarcerea la Hristos, Ed. Christiana, Bucureşti, 2006, p. 270, apud idem, ibidem, p. 114.
[7]Maia Morgenstern, From Wikipedia, the free encyclopedia
[11]    Paraklesis,   From Wikipedia, the free encyclopedia, http://en.wikipedia.org/wiki/Paraklesis
[13]   Hail Mary, The prayer in Western (Latin) tradition ,  From Wikipedia, the free encyclopedia,
[14] Angelus, From Wikipedia, the free encyclopedia, http://en.wikipedia.org/wiki/Angelus
[15] Salve Regina, From Wikipedia, the free encyclopedia
[17]   RosaryFrom Wikipedia, the free encyclopedia, http://en.wikipedia.org/wiki/Rosary
[18] ibidem,  History.
[19] Sf\ntul Dimitrie al Rostovului, Psaltirea, Paraclisul şi Prohodul Maicii Domnului, Carte tipărită cu binecuvântarea  Prea Sfinţitului Părinte GALACTION, Episcopul Alexandriei şi Teleormanului, Editura Egumeniţa, f. a.., Psalm 1.

Pe 25 aprile îl sărbătorim pe SFÂNTUL APOSTOL ȘI EVANGHELIST MARCU. El este reprezentat în iconografie împreună cu un leu (cel mai adesea un leu cu aripi). EVANGHELIA SCRISĂ DE SFÂNTUL MARCU este CEA MAI SCURTĂ EVANGHELIE din NOUL TESTAMENT, având numai 16 capitole. EVANGHELIA SCRISĂ DE SFÂNTUL MARCU, la cererea creștinilor din Roma, ARE LA BAZĂ PREDICA SFÂNTULUI APOSTOL PETRU, Marcu fiind colaborator apropiat al lui Petru. … Potrivit Sfintei Tradiții, CINA CEA DE TAINĂ a avut loc ÎN CASA MAMEI LUI MARCU, în Ierusalim. De asemenea, ÎN ACEASTĂ CASĂ S-A ARĂTAT DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS APOSTOLILOR DUPĂ ÎNVIERE. De asemenea, ÎN ACEASTĂ CASĂ A VENIT DUHUL SFÂNT PESTE APOSTOLI ÎN ZIUA CINCIZECIMII. Deci ACEASTĂ CASĂ ESTE CONSIDERATĂ A FI PRIMA BISERICĂ DIN LUME. O veche tradiție spune că Marcu făcea parte din cei 70 (sau 72) de ucenici, pe lângă cei 12 apostoli, aleși și trimiși în misiune de Mântuitorul lumii, Domnul nostru Iisus Hristos. … Marcu a fost și colaborator al Sfântului Apostol Pavel. … Din cartea numită “Proloagele” aflăm că MARCU A PREDICAT VESTEA CEA BUNĂ ADUSĂ LUMII DE FIUL LUI DUMNEZEU ÎN EGIPT, LIBIA ȘI PENTAPOLE. O tradiție occidentală ne informează că MARCU A PREDICAT ȘI ÎN ITALIA DE NORD, ÎN AQUILEIA. Potrivit unor surse, MARCU A FOST EPISCOP ÎN ALEXANDRIA EGIPTULUI MULȚI ANI, timp în care Dumnezeu a lucrat prin el multe minuni, atrăgând mulți oameni la credința creștină. TOT ACOLO EL A SUFERIT MOARTE DE MARTIR, ÎN 25 APRILIE, ANUL 68. … Pe 24 aprilie, anul 68, în Ziua de Paști, în Alexandria, Marcu cinstea Învierea Domnului nostru Iisus Hristos, prin rugăciunile Sfintei Liturghii. Pe de altă parte, elinii păgâni de acolo îl cinsteau pe zeul lor Serapis. Din invidie, elinii păgâni i-au legat de gât o funie lui Marcu și l-au târât pe pământ, pe pietre ascuțite, încât i se rănea trupul de ascuțișul pietrelor, înroșindu-se drumul de sângele lui. Ei îl insultau cu aceste cuvinte : “să-l tragem pe boul acesta la ocolul boilor !” Iar Sfântul Marcu mulţumea Mântuitorului Hristos zicând: “Mulţumesc Ţie Doamne Iisuse Hristoase că m-ai învrednicit să pătimesc aceasta pentru numele Tău!” Seara l-au aruncat în temniță. Noaptea un înger al Domnului i s-a arătat lui Marcu și l-a încurajat. A doua zi, elinii iarăși i-au legat funia de gât și l-au târât peste pietre ascuțite, insultându-l cu aceleași cuvinte. Marcu mulţumea lui Dumnezeu şi zicea: “În mâinile Tale, Doamne, îmi dau duhul Meu !” Apoi şi-a dat duhul. Necurații elini au făcut foc cu intenția să-i ardă corpul, dar Dumnezeu a dat atunci o ploaie mare cu piatră, urmată de un cutremur de pământ, astfel că focul s-a stins, iar elinii au plecat, lăsând corpul acolo. Au venit apoi creștinii credincioși care au înmormântat cu cinste corpul Sfântului Marcu. … Sute de ani mai târziu, în perioada când Alexandria era sub stăpânire mahomedană, pentru a nu fi profanate moaștele Sfântului Marcu, doi negustori venețieni le-au luat și le-au dus în Veneția, în anul 828. … După mai mult de 1.000 de ani, parte din moaștele Sfântului Marcu au fost restituite Bisericii Copte, de către Biserica Romano-Catolică, prin Papa Paul al VI – lea, în anul 1968. https://www.facebook.com/ion.ciungu.79/videos/942106874061167 … SĂ NE AMINTIM, sau să aflăm acum, că ASTĂZI, TREI BISERICI PRETIND A FI MOȘTENITOARE DIRECTE ALE BISERICII ORIGINALE ÎNTEMEIATE DE SFÂNTUL APOSTOL ȘI EVANGHELIST MARCU ÎN ALEXANDRIA EGIPTULUI: 1. Biserica Ortodoxă Coptă a Alexandriei, care are aproximativ 15 milioane de credincioși; 2. Biserica Ortodoxă Greacă a Alexandriei, care are aprox. 1,5 milioane de credincioși; potrivit altor surse ar avea până la 5 milioane în toată Africa; 3. Biserica Catolică Coptă, care are cam 187.000 de credincioși. Referitor la Bisericile care dețin MOAȘTE ALE SFÂNTULUI EVANGHELIST MARCU se cuvine să amintim: 1) Catedrala Ortodoxă Coptă Sfântul Marcu din Alexandria (Egipt); 2) Catedrala Ortodoxă Coptă Sfântul Marcu din Cairo (Egipt); 3) Catedrala Patriarhiei din Veneția, adică Basilica San Marco din Veneția (Italia). DOAMNE IISUSE HRISTOASE, Îți mulțumim frumos prin Duhul Sfânt, spre slava Tatălui nostru Sfânt din Ceruri, pentru Sfântul Tău Martir Evanghelist Marcu, pentru Evanghelia Ta pe care ne-ai transmis-o prin el, precum și pentru toate valorile culturale lăsate prin el moștenire spre mântuirea lumii! OBSERVĂM CĂ nici unul dintre cei patru evangheliști nu are zi de sărbătoare scrisă cu roșu în calendar. DAR, se cuvine să-i avem scriși în calendarul sufletelor noastre: Sfântul Apostol și Evanghelist MATEI (16 Noiembrie), Sfântul Apostol şi Evanghelist LUCA (18 octombrie), Sfântul Apostol şi Evanghelist IOAN (8 mai și 26 septembrie). … Slavă Ție Veșnicule și Unicule Dumnezeu Atotsfânt, Atotputernic și Iubitor de oameni, Dumnezeu tainic, Unul în Ființă, dar Întreit în Persoane! Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh acum și pururea și în vecii vecilor! Amin! Amin! Așa să fie!

Pr. prof. Ion Ciungu   https://www.facebook.com/photo/?fbid=2928120857328405&set=a.711891222284724 Mai multe aspecte referitoare l...